Societatea comerciala – persoana juridica

Nu poți să birui un pericol fără să-l înfrunți

Societatea comercială – persoană juridică, așa cum este definită în art 25 alin 3 Cod civil .  Societatea comercială este subiect de drept ce are aptitudinea de a dobândi drepturi și de a-și asuma obligații, putând fi proprietară, uzufructuară, creditoare, debitoare, etc.

Societatea comercială este:
  • o grupare de persoane constituită pe baza unui contract de societate şi beneficiind de personalitate juridică,
  • o grupare de persoane în care asociații înțeleg să pună în comun anumite bunuri, pentru exercitarea unor fapte de comerţ, în scopul realizării şi împărţirii beneficiilor realizate
  • o entitate juridică, cu personalitate juridică, la originea căreia se află consimţământul individual al asociaţilor.

Elementele definitorii ale personalității juridice a societății

 Societatea comercială – persoană juridică, are ca elementele definitorii ale personalităţii juridice, așa cum rezultă din definiţia societăţii dată de Codul civil art 187 şi Legea nr. 31/1990 art 1:

  • organizare de sine stătătoare
  • un patrimoniu propriu
  • un scop propriu
Aceste trei elemente au drept caracteristici generalitatea, legalitatea şi sunt:
  • cumulative = pentru existenţa persoanei juridice cele trei elemente trebuie întrunite cumulativ – lipsa unui element determină inexistenţa calităţii de persoană juridică a respectivei entităţi
  • exclusive= nu sunt numai necesare ci şi suficiente
  • diverse
Prin organizare proprie sau de sine stătătoare vom înţelege:
  •  alcătuirea ca un tot unitar şi structurarea colectivului de oameni în organe investite cu funcţii distincte
  • variază de la un tip de persoană juridică la altul
  • necesitatea practică de gestiune în cadrul oricărei persoane juridice face să apară o diferenţiere între organele ei deliberative şi organele de executare.
Prin patrimoniu propriu distinct înţelegem acel element constitutiv care:
  • constă în totalitatea drepturilor şi obligațiilor patrimoniale care au ca titular persoana juridică
  • orice persoană fizică sau persoană juridică este titular a unui patrimoniu care include toate drepturile şi datoriile ce pot fi evaluate în bani şi aparţin acesteia (art. 31 alin 1 Cod civil)
  • poate face obiectul unei diviziuni sau unei afectaţiuni numai în cazurile şi în condițiile prevăzute de lege
Scopul propriu – este motivul înfiinţării respectivului subiect de drept.

Scopul trebuie să fie determinat, licit, moral şi în concordanţă cu interesul general (art.187 Cod civil). Scopul propriu al unei persoane juridice poate fi:

  • unul patrimonial (economic sau lucrativ) ori
  • unul nepatrimonial (nelucrativ) care vizează promovarea unor interese fără conţinut economic (asociaţiile, fundaţiile).

Scopul lucrativ sau comercial şi nelucrativ sau de binefacere – constituie şi unul dintre criteriile de distincţie între persoane juridice de drept public şi cele de drept privat.

Scopul propriu al persoanei juridice dă sens celorlalte două elemente constitutive.

Atributele de identificare a societății

 Prin identificarea persoanei juridice înţelegem individualizarea subiectului colectiv de drept civil în raporturile civile la care participă ca subiect distinct.

Există:

  • atribute de identificare generale (denumirea, sediul, naţionalitatea şi contul bancar) şi
  • atribute de identificare specifice, din care fac parte celelalte elemente de identificare ce privesc anumite persoane juridice.
Firma societăţii

Persoana juridică poartă denumirea stabilită, în condiţiile legii, prin actul constitutiv sau statut. Odată cu înregistrarea persoanei juridice se vor trece în registrul public denumirea şi celelalte atribute de identificare  (art. 30 din Legea nr. 26/1990 şi art. 7 şi 8 din Legea nr. 31/1990).

Prin art 32-36 din Legea nr. 26/1990 a registrului comerţului este reglementat conţinutul firmei în funcţie de forma juridică a societăţii comerciale:
  • firma unei societăţi în nume colectiv trebuie să cuprindă numele a cel puţin unuia dintre asociaţi cu menţiunea „societate în nume colectiv” scrisă în întregime.
  • firma unei societăţi în comandită simplă trebuie să cuprindă numele a cel puţin unuia dintre asociaţii comanditaţi, cu menţiunea „societate în comandită” scrisă în întregime.
  • firma unei societăţi pe acţiuni sau în comandită pe acţiuni se compune dintr-o denumire proprie  însoţită de menţiunea scrisă în întregime „societate pe acţiuni” sau „S.A.” ori, după caz, „societate în comandită pe acţiuni”.
  • firma societăţii cu răspundere limitată se compune dintr-o denumire proprie la care se poate adăuga numele unuia sau al mai multor asociaţi, şi va fi însoţită de menţiunea scrisă în întregime „societate cu răspundere limitată” sau „S.R.L.”
Înainte de întocmirea actului constitutiv sau de înfiinţare a unei persoane juridice se solicită:
  • rezervarea de denumire (pentru societăţi comerciale la registrul comerţului iar pentru organizaţii non-profit la Ministerul Justiţiei)
  • rezervarea de emblemă – ce este un  atribut de identificare facultativ. Emblema este semnul sau denumirea care deosebeşte un comerciant de un altul de acelaşi gen [art. 30 alin. (2) din Legea nr. 26/1990] .

Pentru că numele este un element al patrimoniului persoanei juridice, aceasta este liberă să îi asigure apărarea sau să îl cedeze, cu titlu oneros sau gratuit.

Sediul societăţii

Sediul persoanei juridice se stabileşte potrivit actului constitutiv sau statutului. În funcţie de obiectul de activitate, persoana juridică poate avea mai multe sedii secundare pentru:

  • sucursale,
  • reprezentanţele sale teritoriale şi
  • punctele de lucru

În conformitate cu art. 7 și 8 din Legea 31/1990 – sediul trebuie prevăzut în actul constitutiv, fiind un atribut de identificare.

Dovada denumirii şi a sediului, în raporturile cu terţii:
  • se face cu menţiunile înscrise în registrele de publicitate sau de evidenţă a persoanelor juridice
  • în lipsa acestor menţiuni, stabilirea sau schimbarea denumirii şi a sediului nu va putea fi opusă altor persoane (art 229 Cod civil)

Identificarea sediului persoanei juridice permite, în principiu, să se determine şi naţionalitatea acesteia. În raport de specificul obiectului de activitate, persoana juridică mai poate avea şi alte atribute de identificare, precum:

  • numărul de înregistrare în registrul comerţului sau
  • numărul de înregistrare în alt registru public,
  • codul unic de înregistrare,
  • codul fiscal,
  • contul bancar,
  • marca, etc.
Naţionalitatea societăţii

Societatea comercială are o naţionalitate proprie, distinctă de naţionalitatea persoanelor fizice sau juridice ce au constituit-o.

Potrivit prevederilor art.1 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, societăţile comerciale cu sediul în România sunt persoane juridice române. În consecinţă, orice societate comercială care şi-a stabilit sediul pe teritoriul României are naţionalitate română, fiind supusă reglementărilor legii române.

Voința societății comerciale

Voinţa societăţii comerciale este formată din voinţa asociaţilor persoane fizice sau persoane juridice, care se manifestă  în adunarea generală a acționarilor/asociaţilor, devenind o voinţă colectivă a persoanei juridice.

Prin art. 132 din Legea nr.31/1990 se dispune că hotărârile luate de adunarea generală în limitele legii sau actului constitutiv sunt obligatorii chiar pentru acţionarii care nu au luat parte la adunare sau au votat contra.

Având personalitate juridică, societatea:
  • apare ca un grup organizat de persoane, care, graţie personalităţii juridice,
  • acţionează ca un subiect de drept distinct

Asociaţii păstrează însă dreptul de a decide în condiţiile actului constitutiv şi cu respectarea prevederilor legii asupra societăţii, putând modifica actul constitutiv ori chiar dizolva societatea. În plus, pentru obligațiile societăţii, toţi asociaţii, indiferent de forma acesteia, răspund ca garanţi ai societăţii în raport de felul acesteia.

 Capacitatea juridică a societății comerciale

 Pentru o persoană juridică personalitatea juridică apare ca o aptitudine care coincide cu capacitatea de folosinţă.

Capacitatea juridică a societății comerciale nu este reglementată de legea nr.31/1990, întrucât nu cuprinde reguli speciale referitoare la capacitatea juridică a societăţii.

Capacitatea juridică este guvernată de regulile generale relative de la capacitatea persoanelor juridice reglementate de Codul civil, reprezentând acea parte a capacităţii civile ce constă în aptitudinea de a avea drepturi şi obligaţii civile.

Capacitatea de folosinţă a persoanei juridice reprezintă acea parte a capacităţii civile ce constă în aptitudinea:
  • de a avea drepturi şi
  • de a avea obligaţii civile
Capacitatea de exerciţiu a persoanei juridice este acea parte a capacităţii civile care constă în aptitudinea persoanei juridice:
  • de a dobândi şi exercita drepturi subiective civile şi
  • de a-şi asuma şi îndeplini obligaţii civile prin încheierea de acte juridice, de către organele sale de conducere.

Data dobândirii capacităţii de exercițiu este data constituirii organelor de administrare ale persoanei juridice.

Au calitatea de organe de administrare persoanele fizice sau juridice care:
  • prin lege, actul de constituire sau statut,
  • sunt desemnate să acţioneze în raporturile cu terţii, în numele şi pe seama persoanei juridice

 Patrimoniul societății

Prin patrimoniu propriu distinct înțelegem acel element constitutiv care constă în totalitatea drepturilor și obligațiilor patrimoniale care au ca titular persoana juridică. O entitate cu personalitate juridică are un patrimoniu în care pot să fie incluse toate drepturile și datoriile:

  • ce pot fi evaluate în bani și
  • care aparțin acesteia (art 31 alin 1 Cod civil)
În reglementările Codului civil:
  • este consacrată teoria patrimoniului de afectațiune,
  • este permisă divizarea sau afectațiunea unei mase patrimoniale în vederea realizării unui scop determinat și licit
  • se dispune că sunt patrimonii de afectațiune:
  1. masele patrimoniale fiduciare,
  2. masele afectate exercitării unei profesii autorizate
  3. alte patrimonii determinate potrivit legii.
Transferul drepturilor și obligațiilor dintr-o masă patrimonială în alta, în cadrul aceluiași patrimoniu, se face:
  • fără a prejudicia drepturile creditorilor asupra fiecărei mase patrimoniale,
  • în condițiile prevăzute de lege
Patrimoniul profesional individual:
  • este reglementat de art. 33 Cod civil
  • este afectat exercitării în mod individual a unei profesii autorizate (notar, medic, avocat,..) și
  • se stabilesc prin actul încheiat de titular, cu respectarea condițiilor de formă și publicitate prevăzute de lege.

Caracterul autonom al patrimoniului societății

Patrimoniul propriu al persoanei juridice este distinct:

  • atât față de patrimoniul altor persoane juridice
  • cât și față de patrimoniul fiecărei persoane (fizice sau juridice) care intră în colectivul său.
Patrimoniul propriu al persoanei juridice are două laturi:
  • cea activă – cuprinzând drepturile patrimoniale, bunurile aduse ca aport şi cele dobândite în cursul activităţii de societate,
  • cea pasivă – cuprinzând obligațiile patrimoniale indiferent de natura lor (contractuale sau extracontractuale).
Ca semnificaţie juridică:
  • capitalul social reprezintă expresia valorică a aporturilor asociaţilor,
  • patrimoniul social este totalitatea drepturilor, obligaţiilor şi bunurilor aparţinând societăţii
Din punct de vedere material:
  • capitalul social nu are o existenţă reală, are o valoare fixă pe întreaga durată de existenţă a societăţii
  • patrimoniul cuprinde elemente concrete, adică totalitatea bunurilor societății. Are o compoziţie şi o valoare care diferă în funcţie de profitabilitatea activității exercitate de societate.

Consecințele autonomiei patrimoniului societății

  •  patrimoniul societății este o universalitate de drept – un ansamblu în interiorul căruia funcționează corelația activului și pasivului.
  • principiul ne-confuziunii celor doua patrimonii – caracterizează raporturile dintre patrimoniul persoanei juridice și patrimoniul individual al membrilor aceleiași persoane juridice.
  • bunurile aduse ca aport de asociați ies din patrimoniul lor şi intră în patrimoniul societății
  • obligaţiile societăţii faţă de terţi nu se pot compensa cu obligaţiile terţilor faţă de asociaţi              
  • procedura insolvenţei faţă de societate priveşte numai patrimoniul societăţii. Când pasivul întrece activul patrimonial al persoanei juridice, ea se va afla în stare de insolvabilitate.

Efectele juridice ale calității de persoană juridică a societății

Principalele consecinţe ale personalităţii juridice a societăţii comerciale sunt următoarele:

Dreptul societăţii de a participa în nume propriu la raporturile juridice

Conţinutul noţiunii de „persoană juridică” nu se suprapune cu noţiunea de „personalitate juridică”. Dobândirea personalităţii juridice marcând recunoaşterea persoanei juridice ca veritabil subiect de drept.

Răspunderea societăţii pentru obligațiile sociale

Participând la raporturile juridice cu preponderenţă comerciale (dacă societatea este cu scop lucrativ, comercial), societatea îşi asumă diferite obligaţii în realizarea obiectului său de activitate.

Răspunderea pentru obligaţiile sale este garantată cu patrimoniul de care dispune asupra căruia creditorii sociali beneficiază de un drept de gaj general.

Dreptul societăţii de a sta în judecată ca reclamantă sau pârâtă

Datorită personalităţii juridice de care beneficiază, ca orice alt subiect de drept, societatea comercială:

  • are legitimare procesuală activă şi pasivă,
  • poate sta în justiţie în calitate de reclamantă sau de pârâtă, după caz.

În art. 87 pct. 2 Cod procedură civilă se prevede că persoanele juridice de drept privat :

  • vor fi citate prin reprezentanţii lor la sediul principal al administraţiei sau cel al sucursalei din circumscripţia instanţei,
  • va fi citată societatea şi nu asociaţii/acţionarii.

Similar Posts

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.