Patrimoniul societatii comerciale, caracter si consecinte

Patrimoniul societatii comerciale, caracter si consecinte

Societatea comercială este subiect de drept ce are aptitudinea de a dobândi drepturi și de a-și asuma obligații, putând fi proprietară, uzufructuară, creditoare, debitoare, etc.

Societatea comercială este:

• o grupare de persoane constituită pe baza unui contract de societate şi beneficiind de personalitate juridică,
• o grupare de persoane în care asociații înțeleg să pună în comun anumite bunuri, pentru exercitarea unor fapte de comerţ, în scopul realizării şi împărţirii beneficiilor realizate
• o entitate juridică, cu personalitate juridică, la originea căreia se află consimţământul individual al asociaţilor.

Elementele definitorii ale personalității juridice a societății

 

Societatea comercială – persoană juridică, are ca elementele definitorii ale personalităţii juridice, așa cum rezultă din definiţia societăţii dată de Codul civil art 187 şi Legea nr. 31/1990 art 1:

• organizare de sine stătătoare
• un patrimoniu propriu
• un scop propriu

Aceste trei elemente au drept caracteristici generalitatea, legalitatea şi sunt:

• cumulative = pentru existenţa persoanei juridice cele trei elemente trebuie întrunite cumulativ – lipsa unui element determină inexistenţa calităţii de persoană juridică a respectivei entităţi
• exclusive= nu sunt numai necesare ci şi suficiente
• diverse

Prin organizare proprie sau de sine stătătoare vom înţelege:

•  alcătuirea ca un tot unitar şi structurarea colectivului de oameni în organe investite cu funcţii distincte
• variază de la un tip de persoană juridică la altul
• necesitatea practică de gestiune în cadrul oricărei persoane juridice face să apară o diferenţiere între organele ei deliberative şi organele de executare.

Prin patrimoniu propriu distinct înţelegem acel element constitutiv care:

• constă în totalitatea drepturilor şi obligațiilor patrimoniale care au ca titular persoana juridică
• orice persoană fizică sau persoană juridică este titular a unui patrimoniu care include toate drepturile şi datoriile ce pot fi evaluate în bani şi aparţin acesteia (art. 31 alin 1 Cod civil)
• poate face obiectul unei diviziuni sau unei afectaţiuni numai în cazurile şi în condițiile prevăzute de lege

Scopul propriu – este motivul înfiinţării respectivului subiect de drept.

Scopul trebuie să fie determinat, licit, moral şi în concordanţă cu interesul general (art.187 Cod civil). Scopul propriu al unei persoane juridice poate fi:

• unul patrimonial (economic sau lucrativ) ori
• unul nepatrimonial (nelucrativ) care vizează promovarea unor interese fără conţinut economic (asociaţiile, fundaţiile).

Scopul lucrativ sau comercial şi nelucrativ sau de binefacere – constituie şi unul dintre criteriile de distincţie între persoane juridice de drept public şi cele de drept privat.

Scopul propriu al persoanei juridice dă sens celorlalte două elemente constitutive.

Patrimoniul societății

Prin patrimoniu propriu distinct înțelegem acel element constitutiv care constă în totalitatea drepturilor și obligațiilor patrimoniale care au ca titular persoana juridică. O entitate cu personalitate juridică are un patrimoniu în care pot să fie incluse toate drepturile și datoriile ce pot fi evaluate în bani și aparțin acesteia.

Art. 31 Cod civil
(1) Orice persoană fizică sau persoană juridică este titulară a unui patrimoniu care include toate drepturile si datoriile ce pot fi evaluate în bani și aparțin acesteia.

În reglementările Codului civil este consacrată teoria patrimoniului de afectațiune, permițând divizarea sau afectațiunea unei mase patrimoniale în vederea realizării unui scop determinat și licit.

Art.31 alin.3 Cod civil dispune că sunt patrimonii de afectațiune:

• masele patrimoniale fiduciare,
• masele patrimoniale afectate exercitării unei profesii autorizate,
• alte patrimonii determinate potrivit legii

Transferul drepturilor și obligațiilor dintr-o masă patrimonială în alta, în cadrul aceluiași patrimoniu, se face:

• fără a prejudicia drepturile creditorilor asupra fiecărei mase patrimoniale,
• în condițiile prevăzute de lege.

Patrimoniul profesional individual:

• este introdus prin art. 33 Cod civil
• este afectat exercitării în mod individual a unei profesii autorizate (notar, medic, avocat,..) și
• se stabilește prin actul încheiat de titular, cu respectarea condițiilor de formă și publicitate prevăzute de lege.

Caracterul autonom al patrimoniului societății

Patrimoniul propriu al persoanei juridice este distinct:

• atât față de patrimoniul altor persoane juridice
• cât și față de patrimoniul fiecărei persoane (fizice sau juridice) care intră în colectivul său.

Patrimoniul propriu al persoanei juridice are două laturi:

• cea activă – cuprinzând drepturile patrimoniale, bunurile aduse ca aport şi cele dobândite în cursul activităţii de societate,
• cea pasivă – cuprinzând obligațiile patrimoniale indiferent de natura lor (contractuale sau extracontractuale).

Ca semnificaţie juridică:

• capitalul social reprezintă expresia valorică a aporturilor asociaţilor,
• patrimoniul social este totalitatea drepturilor, obligaţiilor şi bunurilor aparţinând societăţii

Din punct de vedere material:

• capitalul social nu are o existenţă reală,
• patrimoniul cuprinde elemente concrete, adică totalitatea bunurilor societății. Capitalul social are o valoare fixă pe întreaga durată de existenţă a societăţii, în schimb patrimoniul are o compoziţie şi o valoare care diferă în funcţie de profitabilitatea activității exercitate de societate.

Consecințele autonomiei patrimoniului societății

•  patrimoniul societății este o universalitate de drept

Un ansamblu în interiorul căruia funcționează corelația activului și pasivului. Patrimoniul propriu permite persoanei juridice:

1. să aibă o răspundere patrimonială proprie și
2. să participe la circuitul civil în nume propriu

• principiul ne-confuziunii celor două patrimonii

Caracterizează raporturile dintre patrimoniul persoanei juridice și patrimoniul individual al membrilor aceleiași persoane juridice. Art. 214 Cod civil stabilește că membrii organelor de administrare a persoanei juridice au obligația de a asigura și a menține separația dintre patrimoniul persoanei juridice și propriul lor patrimoniu. Bunurile aportate de asociați, indiferent de forma juridică a societății, pot fi:

1. înstrăinate de către societatea comercială care le posedă,
2. nu sunt scoase din circuitul civil, ci
3. ele pot fi folosite de societate în raporturi juridice, în sensul că pot fi vândute, gajate, ipotecate, închiriate etc.

• bunurile aduse ca aport de asociați ies din patrimoniul lor şi intră în patrimoniul societății. 

Potrivit art. 65 din Legea nr. 31/1990, bunurile aduse ca aport de asociaţi devin proprietatea societăţii, afară de cazul când s-a convenit altfel prin contractul de societate. În schimbul acestor bunuri, asociaţii dobândesc:

1. părţi de interes,
2. părţi sociale sau
3. acţiuni

Aceste drepturi dobândite conferă titularilor anumite drepturi speciale, precum:

1. dreptul de a participa la luarea deciziilor în adunarea generală,
2. dreptul de control al gestiunii societăţii,
3. dreptul de informare privind operaţiunile societăţii,
4. dreptul la dividende etc. Odată aduse ca aport în societate, bunurile nu mai pot fi urmărite de  creditorii asociaţilor ce le-au vărsat. În cazul societăţilor de persoane şi al societăţii cu răspundere limitată, creditorii personali ai asociaţilor pot urmări doar părţile ce li s-ar cuveni prin lichidarea societăţii. În schimb, creditorii acţionarilor societăţilor pe acţiuni pot sechestra şi vinde acţiunile debitorilor lor.

• obligaţiile societăţii faţă de terţi nu se pot compensa cu obligaţiile terţilor faţă de asociaţi. 

Pentru a putea opera compensaţia trebuie ca datoriile să fie reciproce, adică să existe între aceleași persoane creditor şi debitor (art. 1.616 Cod civil). Cele două obligaţii nu se pot stinge prin compensaţie, deoarece:

1. dacă societatea are o obligaţie faţă de un terţ,
2. iar acest terţ are o obligaţie faţă de unul din asociaţi,
3. obligaţiile nu sunt reciproce;
4. terţul se află în raporturi juridice cu două subiecte de drept diferite, fiecare cu drepturile şi obligaţiile sale.

• procedura insolvenţei faţă de societate priveşte numai patrimoniul societăţii.

Când pasivul întrece activul patrimonial al persoanei juridice, ea se va afla în stare de insolvabilitate. O persoană juridică se va afla în insolvență atunci când, deși nu este insolvabilă, nu poate achita:

1. sumele scadente și
2. au depășit cu cel puțin 60 zile scadența,
3. conform Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență. Insolvenţa unui debitor societate comercială nu se extinde şi asupra asociaţilor persoane fizice sau persoane juridice ale societăţii în cauză.