Legea dialogului social nr. 62 din 2011 Republicata

Legea dialogului social nr. 62 din 2011

• reglementează relațiile de muncă și dialogul social între angajatori, sindicate și autoritățile publice în România,
• are ca scop principal consolidarea și promovarea unui cadru juridic eficient pentru soluționarea conflictelor de muncă, prin organizarea și stabilirea mecanismelor de negociere colectivă, consultare și colaborare între părțile implicate.

Contextul și obiectivele legii

Legea a fost adoptată pentru:

• a întări dialogul social în România, în special în contextul aderării la Uniunea Europeană și
• în vederea implementării unor politici și standarde europene în domeniul drepturilor lucrătorilor.

Obiectivele sunt promovarea păcii sociale, îmbunătățirea relațiilor de muncă și promovarea drepturilor angajaților într-un mod echilibrat.

Mecanismele de dialog social

Legea prevede două mecanisme esențiale de dialog: negocierea colectivă și consultarea.

• Negocierea colectivă se referă la stabilirea drepturilor și obligațiilor angajaților și angajatorilor la nivel de unitate, sector sau național.
• Consultarea presupune o formă mai largă de participare a partenerilor sociali în deciziile guvernamentale privind politica economică și socială.

Parteneriate sociale și reprezentativitate

Legea reglementează structurile sindicale și patronale, stabilind condițiile de reprezentativitate, astfel:

• sindicatele trebuie să reprezinte cel puțin 50% + 1 dintre angajați la nivel de unitate sau sector,
• iar patronatele trebuie să demonstreze o reprezentativitate echivalentă.

Medierea și rezolvarea conflictelor

Un alt element important al legii este reglementarea mecanismelor de soluționare a conflictelor de muncă, inclusiv utilizarea mediatorilor și instanțelor de judecată în caz de nerezolvare amiabilă.

Implicarea autorităților publice

Legea recunoaște rolul autorităților publice în promovarea dialogului social, implicându-le în procesul de negociere colectivă la nivel național și regional. De asemenea, guvernul are obligația de a organiza consultări publice pe teme de interes social major. 

TITLUL I    Dispoziţii generale

ART. 1

În înţelesul Legea dialogului social, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:

• a) parteneri sociali – sindicate sau organizaţii sindicale, angajatori ori organizaţii patronale, precum şi reprezentanţii autorităţilor administraţiei publice, care interacţionează în procesul de dialog social;
• b) dialog social – procesul voluntar prin care partenerii sociali se informează, se consultă şi negociază în vederea stabilirii unor acorduri în probleme de interes comun;

(i) informare – transmiterea de date de către angajator către sindicat sau, după caz, către reprezentanţii aleşi ai angajaţilor, pentru a le permite să se familiarizeze cu problematica dezbaterii şi să o examineze în cunoştinţă de cauză;

(ii) consultare – schimbul de opinii în cadrul dialogului social;

(iii) negociere colectivă – negocierea dintre angajator sau organizaţia patronală şi sindicat ori organizaţia sindicală sau reprezentanţii angajaţilor, după caz, care urmăreşte reglementarea relaţiilor de muncă ori de serviciu dintre cele două părţi, precum şi orice alte acorduri în probleme de interes comun;

• c) dialog social bipartit – dialogul desfăşurat numai între sindicate sau organizaţii sindicale şi angajatori ori organizaţii patronale;
• d) dialog social tripartit – dialogul desfăşurat între sindicate sau organizaţii sindicale, angajatori ori organizaţii patronale şi autorităţile administraţiei publice;
• e) angajator – persoana fizică sau juridică ce poate, potrivit legii, să angajeze forţă de muncă pe bază de contract individual de muncă ori raport de serviciu;
• f) organizaţie patronală – organizaţia patronilor, autonomă, fără caracter politic, înfiinţată în baza principiului liberei asocieri, ca persoană juridică de drept privat, fără scop patrimonial, constituită în scopul apărării şi promovării drepturilor şi intereselor comune ale membrilor săi, prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare, pactele, tratatele şi convenţiile internaţionale la care România este parte, precum şi de statutele proprii;
• g) angajat – persoana fizică, parte a unui contract individual de muncă ori raport de serviciu, care prestează muncă pentru şi sub autoritatea unui angajator şi beneficiază de drepturile prevăzute de lege, precum şi de prevederile contractelor sau acordurilor colective de muncă aplicabile;
• h) reprezentanţi ai angajaţilor – cei aleşi şi mandataţi de către angajaţi să îi reprezinte pe aceştia, potrivit legii;

Textul integral.………..Legea nr. 62 din 2011 a dialogului social …………..