Concedierea pentru motive care tin de persoana salariatului

∞ Fii schimbarea pe care vrei să o vezi în lume ∞

Concedierea pentru motive care ţin de persoana salariatului

  Art. 61 Codul muncii
  •  Angajatorul poate dispune concedierea pentru motive care ţin de persoana salariatului în următoarele situaţii:
  • a) în cazul în care salariatul a săvârşit o abatere gravă sau abateri repetate de la regulile de disciplină a muncii ori de la cele stabilite prin contractul individual de muncă, contractul colectiv de muncă aplicabil sau regulamentul intern, ca sancţiune disciplinară;
  • b) în cazul în care salariatul este arestat preventiv sau arestat la domiciliu pentru o perioadă mai mare de 30 de zile, în condiţiile Codului de procedură penală;
  • c) în cazul în care, prin decizie a organelor competente de expertiză medicală, se constată inaptitudinea fizică şi/sau psihică a salariatului, fapt ce nu permite acestuia să îşi îndeplinească atribuţiile corespunzătoare locului de muncă ocupat;
  • d) în cazul în care salariatul nu corespunde profesional locului de muncă în care este încadrat.

I. Concedierea pentru săvârșirea unei abateri disciplinare

Prevederile art.61 Codul muncii reglementează situaţiile care determină concedierea pentru motive care ţin de persoana salariatului.

Prevederile art. 61 lit. a) trebuie coroborate cu art. 248 alin. (1) lit. e) din Codul muncii, potrivit căruia printre sancţiunile disciplinare pe care le poate aplica angajatorul se numără şi desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă.

Abaterile grave:
  • nu sunt definite în Codul muncii
  • pot fi stabilite prin contractele colective de muncă sau regulamentele interne
Art. 242 Codul muncii

Regulamentul intern cuprinde cel puţin următoarele categorii de dispoziţii: f) abaterile disciplinare şi sancţiunile aplicabile;

  În regulamentul intern trebuie înscrise astfel de fapte, precum:
  • întârzierile sau absenţele de la program,
  • consumul de băuturi alcoolice în timpul programului sau prezentarea la serviciu sub influenţa alcoolului,
  • fumatul în locurile nepermise,
  • nerespectarea regulilor privind sănătatea şi securitatea în muncă,
  • insubordonarea etc.

Angajatorul va putea califica, prin regulament, unele abateri ca fiind grave. Acest demers este prevăzut ca fiind obligatoriu prin lege (fumatul în spațiile închise).

Calificarea unei asemenea abateri:
  • nu poate fi interpretată ca semnificând aplicarea automată a concedierii disciplinare,
  • angajatorul are obligaţia de a aplica criteriile legale de individualizare a sancţiunii,
  • nu poate fi interpretată ca semnificând aplicarea automată a concedierii disciplinare,
  • angajatorul are obligaţia de a aplica criteriile legale de individualizare a sancţiunii.
Angajatorul poate dispune concedierea şi pentru abateri repetate:
  • adică în cazul săvârşirii a cel puţin două abateri,
  • sunt abateri lipsite de o mare gravitate, altfel măsura respectivă ar fi posibilă chiar în absenţa caracterului repetat al faptei.

Ceea ce interesează nu este numărul abaterilor disciplinare, ci voinţa constantă a salariatului de a încălca obligaţiile de serviciu.

II. Concedierea în cazul arestării preventive sau la domiciliu

Concedierea în cazul arestării preventive sau la domiciliu a salariatului pentru o perioadă mai mare de 30 de zile are la bază dispoziţiile Codului de procedură penală privind:

  • arestarea preventivă (art. 223–240)
  • arestarea la domiciliu (art. 218–222).

O asemenea măsură poate fi dispusă în ipoteza în care sunt probe sau indicii temeinice că cel în cauză a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală.

Justificarea concedierii în acest caz este lipsa prelungită a persoanei de la locul de muncă, care poate influenţa negativ continuitatea activităţii angajatorului.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 61 lit. b), Curtea Constituţională a reţinut:

„Raţiunile instituirii acestei reglementări au în vedere protejarea angajatorului ale cărui interese ar putea fi afectate ca urmare a menţinerii neocupate a unui post pentru o perioadă mai lungă şi de aceea, în această situaţie, nu este relevant dacă fapta săvârşită de salariat a avut sau nu legătură cu locul de muncă ori cu sarcinile de serviciu.

În acelaşi timp, prevederea legală este o garanţie a dreptului la muncă, întrucât angajatorul nu va putea dispune desfacerea contractului de muncă în urma arestării preventive ori a arestării la domiciliu a salariatului înainte de termenul de 30 de zile.

Măsura desfacerii contractului individual de muncă își pierde justificarea când:
  • angajatorul nu a dispus desfacerea contractului individual de muncă după trecerea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 61 lit. b) din Legea nr. 53/2003,
  • salariatul a fost eliberat,

În cazul în care contractul individual de muncă a fost desfăcut în temeiul art. 61 lit. b) din Legea nr. 53/2003, efectele acestei măsuri rămân ireversibile, chiar dacă ulterior se demonstrează că arestarea persoanei a fost nelegală sau/şi neîntemeiată.

III. Concedierea pentru inaptitudinea fizică şi/sau psihică a salariatului

Pe parcursul desfășurării activității la locul de muncă este posibil, la un moment dat, ca salariatul:

  • să-şi piardă capacitatea de muncă ori
  • să-i scadă capacitatea de muncă,
  • ceea ce nu-i mai permite exercitarea profesiei pentru care este angajat.
   Inaptitudinea:
  • nu poate fi apreciată de angajator, ci
  • trebuie stabilită prin decizie, de către organele competente de expertiză medicală.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că:
  • inaptitudinea este suficient să fi fost constatată prin fişa de aptitudine înaintată de „medicul specialist de medicina muncii, din care să rezulte că angajatul nu mai are aptitudinea necesară pentru locul de muncă ocupat, şi,
  • angajatorul să nu mai aibă locuri de muncă vacante compatibile cu aptitudinea sa în muncă,

În această situație angajatorul va proceda la concedierea angajatului în baza dispoziţiilor art. 61 lit.c) Codul muncii.

Concedierea pentru inaptitudinea salariatului se aplică dacă angajatul:
  • NU a contestat evaluarea realizată de medicul specialist de medicina muncii
  • a contestat fișa de aptitudine eliberată de medicul specialist de medicina muncii, iar prin decizia medicală pronunţată în condiţiile art. 33 din HG nr. 355/2007 s-ar respinge contestaţia persoanei examinate.
HG nr.355/2007 privind supravegherea sănătăţii lucrătorilor
  • Art. 33: Decizia comisiei este consemnată într-un proces-verbal şi este comunicată în scris persoanei examinate medical.
  •  Art. 34: Concluzia procesului-verbal este consemnată în fişa de aptitudine, în care a fost precizat rezultatul examenului medical contestat.
  Expertizarea inaptitudinii fizice şi/sau psihice a salariatului nu trebuie confundată cu expertizarea capacităţii de muncă:
  • ce se adresează persoanelor care apelează la sistemul asigurărilor sociale de sănătate
  • şi a cărei constatare atrage încetarea de drept a contractului de muncă, în temeiul art. 56 alin.(1) lit. c) Codul muncii
Inaptitudinea fizică sau psihică a salariatului:
  • nu vizează întreaga incapacitate de muncă a acestuia şi pentru alte locuri de muncă,
  • vizează numai pentru cea strict legată de locul de muncă ocupat de salariat, conform fişei de expunere la riscuri profesionale şi ţinând cont de condiţiile de lucru, coroborat cu starea de sănătate în muncă.

   IV. Concedierea pentru că salariatul nu corespunde profesional  locului de muncă

Angajatorul poate dispune concedierea şi în cazul în care salariatul nu corespunde profesional locului de muncă în care este încadrat. Concediere pentru acest motiv este cel mai motiv de concediere: angajatorul nu este mulțumit de munca salariatului său.

Justificarea acestui motiv de concediere:
  • angajatorul a încheiat contractual de muncă cu respectivul angajat cu scopul de a beneficia de prestaţia unei munci de calitate,
  • angajatorul dispune de prerogativa de a stabili standardele (obiectivele) de performanţă şi de a evalua profesional salariaţii,
  • când angajații nu corespund cerinţelor angatorului, vor putea fi concediaţi.

Dovada necorespunderii profesionale

Angajatorul pentru a lua măsura concedierii, trebuie:
  • să probeze fapte obiective sau repetate, de natură să evidenţieze astfel de carenţe de neprofesionalism,
  • să se delimiteze de neîndeplinirea accidentală dar culpabilă a obligaţiilor de serviciu, situaţie în care poate interveni concedierea disciplinară.
 Necorespunderea trebuie înţeleasă ca o necunoaștere:
  • insuficientă a regulilor (tehnicilor) specifice unei funcţii, meserii, profesii,
  • care determină ca acel salariat să nu mai fie în măsură să-şi îndeplinească întocmai sarcinile de serviciu,
  • ce a determinat ca performanţele profesionale ale angajatului să devină ori sunt mai scăzute decât cele pe care angajatorul este îndreptățit să le aştepte de la angajat.
Inaptitudinea poate fi:
  • fizică – motivele de sănătate fizică îl împiedică pe salariat să-şi îndeplinească obligaţiile profesionale.
  • psihică – motivele de sănătate psihică îl împiedică pe salariat să-şi îndeplinească obligaţiile profesionale.
  • necorespundere profesională – capacitatea de muncă diminuată, limitată a angajatului nu-i permite să-şi îndeplinească sarcinile de serviciu

Având în vedere consecințele necorespunderii profesionale a angajatului, măsura concedierii trebuie dispusă în mod obligatoriu, fiind protejate activitatea sa sau cea a salariatului.

   Art. 62 Codul muncii
  •  (1) În cazul în care concedierea intervine pentru unul dintre motivele prevăzute la art. 61 lit. b)- d), angajatorul are obligaţia de a emite decizia de concediere în termen de 30 de zile calendaristice de la data constatării cauzei concedierii.
  • (2) În cazul în care concedierea intervine pentru motivul prevăzut la art. 61 lit. a), angajatorul poate emite decizia de concediere numai cu respectarea dispoziţiilor art. 247 – 252.
  • (3) Decizia se emite în scris şi, sub sancţiunea nulităţii absolute, trebuie să fie motivată în fapt şi în drept şi să cuprindă precizări cu privire la termenul în care poate fi contestată şi la instanţa judecătorească la care se contestă.

Art.62 Codul muncii reglementează procedura de emitere a deciziei de concediere.

Termenul de emitere a deciziei de concediere:
  • este de 30 zile calendaristice,
  • începe să curgă de la data constatării cauzei concedierii, care, după caz, poate fi:,
    1. data expirării termenului legal de 30 de zile în care poate fi dispusă arestarea preventivă;
    2. data la care angajatorul a luat cunoştinţă de decizia constatării inaptitudinii psihice şi/sau fizice, respectiv a necorespunderii profesionale.
  • se aplică situațiilor de:
  1. arestarea preventivă a salariatului
  2. inaptitudinea fizică şi/sau psihică
  3. necorespundere profesională
Constatările prealabile, în temeiul cărora se dispune efectuarea verificării profesionale:
  • nu au caracterul unui act de constatare a necorespunderii profesionale
  • nu determină începerea curgerii termenului de 30 de zile prevăzut de lege.
Motivarea în fapt a deciziei presupune descrierea situaţiei ce determină concedierea:
  •   abaterea gravă sau abaterile repetate săvârşită sau săvârşite (şi în ce constau acestea);
  •   arestarea celui în cauză şi durata măsurii respective;
  •   în ce constă inaptitudinea fizică şi/sau psihică şi care sunt consecinţele asupra exercitării profesiei;
  •   de ce salariatul nu corespunde profesional şi cum a fost constatată necorespunderea;
  •   vârsta pe care o are salariatul şi stagiul de cotizare ce dau dreptul la pensie.
   Motivarea în drept

Motivarea în drept priveşte temeiul juridic al concedierii, indicarea textului aplicabil:

   Potrivit art. 62 alin. (2), este, deci obligatoriu să se menţioneze în decizie:
  • termenul în care poate fi contestată această măsură,
  • instanţa judecătorească investită cu soluţionarea contestaţiei.
  • nerespectarea fiind sancționată cu nulitatea absolută a deciziei.

Similar Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.